Mi-e dor sa-mi fie dor de o imbratisare, de-un sarut, de-un “Te iubesc”. Mi-e dor de clipele in care iubeam, fie si fara rost, fara speranta, coplesita de dor, innebunita de dorinta. Cand imi inabuseam lacrimile in capul pieptului si visam ca poate voi fi iubita. Mi-e dor sa tanjesc dupa un prim sarut sau o prima noapte de amor. Imi lipsesc clipele in care fixam cu privirea ore in sir telefonul, in care imaginam scenarii, le stergeam, le refaceam. Mi-e dor de bucuria de a iubi cu inocenta si prostie, de a crede ca dragostea dureaza vieti de-a randul. Mi-e dor sa-mi pierd respiratia in privirea lui, sa plang de fericire si nerabdare si sa ma las purtata de vis.

Imi lipsesc vremurile in care credeam cu tarie ca pot modifica geografia planetei in numele iubirii. Si pot muta muntii si pot sterge anii si pot uita si iubi oricum si oriunde. Mi-e dor de mine, cea care credea si putea. Care isi tinea pleopele deschise la ceas tarziu in noapte pentru a profita de cele cateva ore pe care iubirea mi le daruia.

Ma simt un cub de gheata. Nu simt nimic. Nici bucurie, nici durere, nici suspans. Imi port existenta taraganat, fara a mai astepta nimic, fara a mai visa ceva, fara a ma teme ori a ma bucura de cineva.

Nu ma las atinsa de cuvinte reci ori calde deopotriva. Mi s-a spus ca trebuie sa fiu mai tare, sa nu iau in serios orice nimic (mi-ai facut rau, dragul meu), iar acum, fara placere, n-as mai plati doi bani pentru nimic. Dar as da toate bogatiile lumii sa stiu macar ca voi mai trai, fie si numai pentru o clipa, fie si peste o suta de ani, dulcele fior al iubirii.

Iubirea mi-a devenit matematica, cerebrala. Scanez, calculez, aproximez si renunt. Ar fi prea mult de munca pentru a castiga poate o dragoste. Munca cere timp, timpul e pretios, asa ca renunt de la bun inceput si sper ca cineva imi va oferi dragostea degeaba.LORALLLL