Exista ceeia ce noi numim ingeri - iar multi dintre noi vrem sa fim o astfel de creatura Divina . Dar...exista un mare dezavantaj in a fi ingeri , ...pentru ca lor le lipseste echilibrul gandirii rationale , intrucit ei nu au trait ca oameni . Ei sunt energie pura , Dumnezeii care in cele din urma vor deveni Dumnezeu / Om .....insa le lipsesc sentimentele de empatie s-au compasiune pentru omenire .
Cum ar putea cei din planurile nevazute sa ne inteleaga pe deplin ,daca nu au fost ceeia ce suntem noi ?
Oamenii sunt mult mai avansati decat ingerii , intrucat acestia nu-l pot intelege pe Dumnezeul ce traieste in forma limitata , numita Om.....prin urmare , ei nu pot intelege in intregime bucuriile si tristetile omului .
Va spun ca ....a face parte din omenire este o experienta sacra , caci atunci cand devenim omenirea ...il experimentam pe deplin pe Dumnezeu .
Numai dupa ce ...devenim omenirea , vom fi calatorit pana la marginea a ceeia ce cuprinde intregimea Imparatiei Cerurilor
Iubirea este acea amintire placuta care iti ramane pentru intreaga viata. Este singurul lucru frumos din viata asta si chiar daca ajungi sa suferi,vei fi fericit ca ai avut ocazia sa iubesti. Vei fi fericit ca pentru o clipa, ea era totul pentru tine. Faceai totul in numele ei, ai fi mutat si muntii din loc doar de dragul ei.
Din pacate, in zilele noastre iubirea a ajuns o arma in mainile unora si o victima in mainile altora. Iubirea este perceputa ca un mijloc, ca un scop, ca un interes. Este adeseori confundata cu ideea de atractie fizica, cu ideea de indragosteala copilareasca sau cu ideea de sex. In ziua de azi, iubirea e orice, numai ce ar trebui sa fie nu mai este. Omul a tranformat iubirea din sentiment in obiect si a gresit. A incercat s-o schimbe pe placul lui si iar a gresit pentru ca n-o poti schimba; iar cand nu mai esti demn de ea, o pierzi precum un parfum ce nu persista. Iubirea e mereu acolo, dar precum credinta, cand te indepartezi de ea, cand nu mai crezi in ea, n-o mai poti simti si din aceasta cauza te vezi izolat, te vezi singur.
Deschide ochii si mai ales deschide-ti sufletul s-o poti primi din nou si ai curaj! Va veni la tine daca vede ca iti doresti acest lucru.
Iubirea nu are nimic de-a face cu sexul, cu atractia fizica, cu banii. Iubirea ramane pentru totdeauna cu tine; si iti va incalzi sufletul si te va insoti atunci cand te vei simti singur si ori de cate ori vei fi trist ea va fi acolo pentru tine.
Tot ce ne dorim este sa iubim si sa fim iubiti sincer, neconditionat si poate pentru totdeauna.
Chiar daca suferim, chiar daca am iubit si sufletul ne este sfasiat de durere, nu trebuie sa ne pierdem speranta. Dragostea va reveni; trebuie doar sa vrem s-o primim, sa gasim omul care sa impartaseasca cu noi acea iubire...si va veni din nou: mai frumoasa, mai matura, mai calda.lorallll
Pe masura ce cortina noptii se estompeaza incet in lumina diminetii , vedem cum stelele palesc , iar luna....in splendoarea-i magica , isi cedeaza frumusetea in fata rasaritului .Prinsi in frumusetea si vraja momentului , avem o revelatie .Fara aceasta dimineata , in plina desfasurare , toate fricile , toate grijile , visurile si iluziile noastre ar fi nimic .
In acea clipa , iata ca apare , inaltindu-se in spatele muntilor auriti , splendoarea unui giuvaier inflacarat , cu fisii de aur ce strapung ceata din vale , ca raze stralucitoare de speranta . In timp ce maretul Ra se inalta , cerul se aprinde ...de nuante de albastru , lavanda , trandafiriu , portocaliu si ...rosu aprins . Iar pasarea cinta mai puternic si isi ia zborul , in timp ce intreaga lume se trezeste la promisiunea facuta de sufletul blind al diminetii .
Pe masura ce ne uitam la aceasta priveliste spectaculoasa , care a vazut toate momentele din timp , iar maretia sa ne copleseste intreaga fiinta , vom exulta de bucuria intelegerii ca suntem cu adevarat viata lui Ra .
Noi suntem sentimentele tacute si puternice ale vietii , ce se inalta la orizontul indepartat .
Noi suntem culorile rasaritului , miscarile ramurilor din tufisuri , picaturile de roua de pe geam si cintecul de bucurie , dulce si suav , al pasarii diminetii .
Iar urmatorul rasarit pe care il vom vedea va fi privit ca :iata Dumnezeul Ce Eu Sunt .Si vom fi captati de frumusetea si maretia a tot ceeia ce exista , caci acum suntem uniti cu lumina , cu puterea si nesfirsita desfasurare a acestei forte ce nu are nevoie de cuvinte .
Una este sa afli un adevar , alta este sa devii adevar.
Dar ....atunci cind ne asteptam mai putin ne vom trezi pentru a privi o astfel de splendoare pe cer .Iar cunoasterea acestui adevar , prin pacea fiintei , intr-o frumoasa dimineata va deveni o realitate .
Atunci....toate cuvintele , tulburarea , mania , respingerea de sine , complexitatea de a-l intelege pe Dumnezeu , cautarea , cartile si invatatorii vor disparea in ...liniste , printr-o revelatie profunda , ce nu poate fi exprimata prin cuvinte .
Dimineata nostra va veni cu siguranta....!!!
Iubirea e ca un pres la intrarea in suflet.Ne lasam pe el toate sentimentele atunci cand plecam.Sa le curete altul dupa noi.Ne grabim sa inchidem usi ,chiar daca nu avem chei pentru a deschide altele noi.Trantim totul in urma noastra,pe masura durerii din suflet.Si cu cat ne doare mai tare,cu atat zgomotul plecarii e mai taios.Nu ne mai pasa,ne lepadam de orice gest frumos si gand bun.Si uitam.Ce-a fost,cum a fost si cat a mai ramas in sufletul nostru.Si simtim pustiu si fara de sansa.Si fara cale de intoarcere.Sinceritatea,ca si iubirea, e un paradox,doar ceva bun de comentat si care arata frumos in cuvinte. Practic,insa,nu suntem decat niste primitivi lipsiti de sentimente si simt de raspundere.Nici macar pentru propiile fapte. Suntem incontinuu intr-o balanta a propriilor interese.Sinceritatea nu mai e o virtute,ci o scoatem ca pe o haina noua,in ocazii speciale,doar cand vrem sa impresionam .E trist cat de singuri suntem intr-un secol in care am ajuns ,practic,sa ne calcam in picioare.
Nu-mi mai pun asa multe intrebari, nu mai ma uit atat de mult in jur ,indiferent, oameni, fapte, lucruri sau stari, chiar nu mai simt nevoia sa analizez , sa ma intreb sau sa imi caut raspunsuri. Imi ajunge sa imi placa sau sa nu imi placa ca si finalitate. Si-n functie de asta sa vreau sau sa nu vreau ceva.Poate n-ar mai trebui sa ne cautam atatea motive sa simtim, sa vedem goluri sau plinuri, sa te doara sau sa nu te doara. Sa luam lucrurile pur si simplu asa cum sunt si vin. Pe simplul motiv ca, ne place sau nu, viata chiar e tot mai scurta cu si pentru noi. La ce sa o mai risipim pe nimicuri ?Tot ce ramane e : “bine ca a fost, bine ca am putut”.
o zi senina in suflete.jeanne72001
Uitam ca avem prieteni, uitam ca suntem prieteni. Ne cufundam in propriile ganduri... Si totusi... Atunci cand ne reamintim ca nu suntem singuri, problemelor ce pareau de nerezolvat li se contureaza o rezolvare, sentimentelor ce pareau sufocante li se gaseste alinare pentru simplul fapt ca ne dam seama ca avem pe cineva langa noi. Cineva spunea ca prietenii reprezinta a doua familie, familie in care dragostea este neconditionata, bucuriile se impartasesc, iar necazurile se injumatatesc intre prieteni pentru a putea fi suportate mai usor. Una din cele mai mari bucurii ale acestei vieti este prietenia si una din bucuriile prieteniei este de a avea cui incredinta o taina. Prietenia este poate faptul esential al vietii.
Un gand impartasit... un vis implinit... o dorinta traita... tristete alinata... speranta...Prietenia.
"Prietenii adevarati nu vor nimic de la tine, in afara faptului ca vor sa fie langa tine, sa se simta bine in prezenta ta."lorallll
Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.
Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.
Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut, fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.
Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.
Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.
Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.
Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.
Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.
Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.
Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.
Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele....pentru ca odata ce au zburat, nu mai pot fi recuperate. monalisa-o1
Uneori intregul ne copleseste, nu mai stim ce sa facem cu atata plinatate... şi o imprastiem printre degete... si iarasi se împrastie franturi din noi prin lume. Si vre-un suflet ratacit va ridica frantura şi o va adaposti la caldura sufletului sau...
Franturi... nu, eu vreau intreguri. Sunt mai generoase si mai incapatoare, ai loc sa intorci trei vieti in ele. Intregurile sunt indivizibile si nu cunosc saracia firimiturilor... sa se faca intreguri in viata noastra!
Sufletul e un dar foarte sensibil. La atingerea crivatului poate usor să se sparga. De atatea ori i-am adunat cioburile în palma (si palmele au început sa sangere), m-am asezat într-un colt şi am început refacerea imaginii. Nuantă la nuantă, sunet la sunet, sensibilitate... S-o arunc oare? S-o îngrop adanc să nu mai iasă? Dar tabloul nu ar fi perfect atunci. Ar ramane cu goluri mari care... cine stie cu ce risca sa se umple!
Tabloul se reface. Crapaturile insa raman. Dupa asta orice adiere poate sa doara. Dar ce am fi fara durere? Papusi care zambesc artificial. Fara gust. Fara sens.lorallll
E zarva mare la piata gandurilor noastre fiindca se vand doar sentimente fara eticheta de valabilitate, multe din ele expirate si de aceea voi depune o plangere Destinului pentru a-l amenda pe Creatorul de moda sentimentala al acestei lumi care a produs sentimente ce se nasc si mor in desertaciune, ochi care se cauta intreaga viata fara sa se regaseasca,cuvinte care se pierd in praful clipelor duse de vantul desertaciunii, si multe alte neajunsuri ale acestei marfi cu nume de viata depozitata in conditii mizere pe taraba insalubra a unei Clipe de durere, ce vrea un pret mult prea mare spre a fi cedata altei Clipe de fericire jeanne72001
Pe masura ce cortina noptii se estompeaza incet in lumina diminetii , vedem cum stelele palesc , iar luna....in splendoarea-i magica , isi cedeaza frumusetea in fata rasaritului .Prinsi in frumusetea si vraja momentului , avem o revelatie .Fara aceasta dimineata , in plina desfasurare , toate fricile , toate grijile , visurile si iluziile noastre ar fi nimic .
In acea clipa , iata ca apare , inaltindu-se in spatele muntilor auriti , splendoarea unui giuvaier inflacarat , cu fisii de aur ce strapung ceata din vale , ca raze stralucitoare de speranta . In timp ce maretul Ra se inalta , cerul se aprinde ...de nuante de albastru , lavanda , trandafiriu , portocaliu si ...rosu aprins . Iar pasarea cinta mai puternic si isi ia zborul , in timp ce intreaga lume se trezeste la promisiunea facuta de sufletul blind al diminetii .
Pe masura ce ne uitam la aceasta priveliste spectaculoasa , care a vazut toate momentele din timp , iar maretia sa ne copleseste intreaga fiinta , vom exulta de bucuria intelegerii ca suntem cu adevarat viata lui Ra .
Noi suntem sentimentele tacute si puternice ale vietii , ce se inalta la orizontul indepartat .
Noi suntem culorile rasaritului , miscarile ramurilor din tufisuri , picaturile de roua de pe geam si cintecul de bucurie , dulce si suav , al pasarii diminetii .
Iar urmatorul rasarit pe care il vom vedea va fi privit ca :iata Dumnezeul Ce Eu Sunt .Si vom fi captati de frumusetea si maretia a tot ceeia ce exista , caci acum suntem uniti cu lumina , cu puterea si nesfirsita desfasurare a acestei forte ce nu are nevoie de cuvinte .
Una este sa afli un adevar , alta este sa devii adevar.
Dar ....atunci cind ne asteptam mai putin ne vom trezi pentru a privi o astfel de splendoare pe cer .Iar cunoasterea acestui adevar , prin pacea fiintei , intr-o frumoasa dimineata va deveni o realitate .
Atunci....toate cuvintele , tulburarea , mania , respingerea de sine , complexitatea de a-l intelege pe Dumnezeu , cautarea , cartile si invatatorii vor disparea in ...liniste , printr-o revelatie profunda , ce nu poate fi exprimata prin cuvinte .
Dimineata nostra va veni cu siguranta....!!!
Am vrut sa iti scriu o poveste.Am vrut sa iti descriu un joc.Dar cuvintele nu vin asa usor, se impotmolesc in bariera necunoscutului si se zbat acolo, agatate de o idee sinistra, incercand sa nu piara in negura unei teribile dorinte de abandon.
Nu ma cunosti, asa cum nu ma cunoaste nimeni in jurul meu, asa cum probabil ca uneori nu ma cunosc nici eu - pretentia asta o am cateodata, atunci cand ma arunc in cate un joc al cuvintelor, hotarata sa castig o miza imaginara, un fel de trofeu al orgoliului cu iz de misandra. Nu ma cunosti si totusi ai vazut prin mine, intr-o opacitate disperanta, ceea ce multi nu au reusit nici macar sa zareasca.Am incercat sa joc un joc al hazardului, cu cartile pe care mi le-a servit jocul; o partida trunchiata intr-un joc in care trisez de obicei, purtandu-mi in jartiera gandului cartile potrivite.Jocul m-a prins, mai mult decat as fi vrut sa o faca, m-a prins in mrejele lui descoperind tehnici fine la care pana atunci nu ma gandisem; cand trisezi in joc de multe ori pierzi esenta placererii castigului real, pierzi miza din vedere.Jucand, am tras fugar de multe ori cu coltul ochiului catre cartile mele ascunse, dar sindromul noii descoperiri m-a obligat sa mentin jocul in limitele corectului, sa joc de placere si nu pentru castig.Dar jocul s-a frant deodata, cartile s-au imprastiat, unele dintre ele au cazut pe fata si jocul si-a pierdut farmecul.Uneori nu e suficient sa vrei sa joci. Nu e suficient sa stii sa o faci. Uneori jocul vrea sa se joace singur, manat de dorinte ascunse, atras de esteticul tendintei catre conventional.Sunt momente in care e bine sa recunosti ca esti invins, sa te retragi tacut, cu speranta ca undeva, candva, jocul se va reface…Nu vreau ca jocul meu sa se termine asa.Dar trebuie sa pun cartile jos - nu mai am dreptul sa joc.Am fost invinsa, nu stiu daca de faptul ca nu am stiut sa joc, nu stiu daca de adversar sau chiar de mine.Pun jos ultima carte - pastrasem o regina in speranta unei quinte mici.E cartea cu care poti, daca vrei, sa joci tu.
E a ta - pastreaza-o sau arunc-o daca vrei, pe mine m-a tradat..... JEANNE72001
Am vrut sa iti scriu o poveste.Am vrut sa iti descriu un joc.Dar cuvintele nu vin asa usor, se impotmolesc in bariera necunoscutului si se zbat acolo, agatate de o idee sinistra, incercand sa nu piara in negura unei teribile dorinte de abandon.
Nu ma cunosti, asa cum nu ma cunoaste nimeni in jurul meu, asa cum probabil ca uneori nu ma cunosc nici eu - pretentia asta o am cateodata, atunci cand ma arunc in cate un joc al cuvintelor, hotarata sa castig o miza imaginara, un fel de trofeu al orgoliului cu iz de misandra. Nu ma cunosti si totusi ai vazut prin mine, intr-o opacitate disperanta, ceea ce multi nu au reusit nici macar sa zareasca.Am incercat sa joc un joc al hazardului, cu cartile pe care mi le-a servit jocul; o partida trunchiata intr-un joc in care trisez de obicei, purtandu-mi in jartiera gandului cartile potrivite.Jocul m-a prins, mai mult decat as fi vrut sa o faca, m-a prins in mrejele lui descoperind tehnici fine la care pana atunci nu ma gandisem; cand trisezi in joc de multe ori pierzi esenta placererii castigului real, pierzi miza din vedere.Jucand, am tras fugar de multe ori cu coltul ochiului catre cartile mele ascunse, dar sindromul noii descoperiri m-a obligat sa mentin jocul in limitele corectului, sa joc de placere si nu pentru castig.Dar jocul s-a frant deodata, cartile s-au imprastiat, unele dintre ele au cazut pe fata si jocul si-a pierdut farmecul.Uneori nu e suficient sa vrei sa joci. Nu e suficient sa stii sa o faci. Uneori jocul vrea sa se joace singur, manat de dorinte ascunse, atras de esteticul tendintei catre conventional.Sunt momente in care e bine sa recunosti ca esti invins, sa te retragi tacut, cu speranta ca undeva, candva, jocul se va reface…Nu vreau ca jocul meu sa se termine asa.Dar trebuie sa pun cartile jos - nu mai am dreptul sa joc.Am fost invinsa, nu stiu daca de faptul ca nu am stiut sa joc, nu stiu daca de adversar sau chiar de mine.Pun jos ultima carte - pastrasem o regina in speranta unei quinte mici.E cartea cu care poti, daca vrei, sa joci tu.
E a ta - pastreaza-o sau arunc-o daca vrei, pe mine m-a tradat.....
Fericirea nu se defineste,ea se cuibareste pentru un minut,o ora, o zi....nu conteaza cat dar trebuie sa constientizam ca exista in sufletele noastre! Fericirea poate insemna realizari pe plan profesional,sentimental,familiar etc.tot ce conteaza e ca toti avem pe cineva in lume care ne poate oferi fericirea...doar sa avem rabdare!
Zilele acestea am invatat ceva extrem de pretios. Niciodata, dar niciodata sa nu renuntam la comunicare.Cred ca majoritatea dintre voi cautati o iubire care sa completeze practic tot ceea ce aveti voi. Sa va completeze caracterul, sufletul, inima….golurile. Majoritatea dintre noi tratam lucrurile acestea cu superficialitate. Sentimentele, iubirea si toate cuvintele le aruncam in goana dupa vant. Iti spun un secret! NICIODATA nu te-ai atasat cu adevarat de acea persoana, NICIODATA nu ai tinut la ea. Stii de ce? Pentru ca NICIODATA nu se renunta asa usor. Vrei ceva? Lupta. Lupta cu adevarat pentru asta. Lupta sa-ti indeplinesti telurile, lupta sa castigi ceea ce vrei sa fie al tau. Lupta, chiar daca ar fi ultimul lucru pe care il faci. Stiu ca gresim enorm cu totii. Suntem oameni. Dar sa fim sinceri. Nu se mai poate numi greseala atunci cand abandonezi totul deoarece nu iti pica din cer. Viata este un drum plin de obstacole, pe care multi se impiedica. Ne este atat de simplu sa-i spunem unei persoane ca “te iubesc” doar pentru a nu o pierde poate. Asa de senini am devenit in a da sentimente cu “kilogramul” si apoi sa plecam. Este o arta sa stii sa ramai alaturi de persoana care poate te-a amanat ca a avut motivele ei. . Suntem atat de superficiali. Ne-am obisnuit ca toata lumea sa joace asa cum vrem noi iar daca nu…taiem. Daca in sentimentele pe care ni le purtam reciproc, poate au interevenit la momentul acela si cateva sentimente contradictorii…suntem hotarati sa inabusim acele sentimente nobile doar pentru ca un alt sentiment nu asa nobil si-a facut aparitia. Suntem niste lasi! Nu mai vrem sa luptam. Sufletul nostru este ca o armata care isi omoara proprii raniti. Adica…propriile sentimente. Stiu, in zilele acestea a devenit din ce in ce mai usor sa spui “te iubesc”. Am inteles. Dar….doar atat? Dovezile unde sunt? Suntem noi dispusi sa luptam pe viata si pe moarte pentru persoana iubita...În fire nu sunt expresii a-l destăinui, oricâte muze vor da tălmăcire, nimeni n-ar înţelege ce-i ” iubirea ”. De învăţaţi ce-nseamnă ” a iubi ” ,aveţi şi drept deplin la fericire. NICIODATA sa nu spunem despre sentimente pe care nu le simtim. In concluzie, cine te iubeste … te cauta, cine te vrea … iti spune, cui ii este dor de tine … te suna, cine nu … nu! ESTE SIMPLU. Sa spunem “Te iubesc” dar…NU doar atat! Sa FACEM “Te iubesc”,sa devina realitate. jeanne72001
Se-ntampla sa gasesti iubire in locuri simple si ciudate, sa treci fara sa sti pe langa ea. Poti s-o gasesti pe strada, in locuri neumblate, departe fi sau poate chiar in fata ta. Iubirea nu-i la nesfarsit si totusi capat nu-i gasesti.
E ca un labirint, in care alergi fara de rost, un camp, un camp imens pe care toata viata ratacesti si cauti peste tot de ploaie un adapost. Ai vrut iubirea, ai vrut iubire sa gasesti departe-n zari nemarginite, ai fost un orb, ea s-a aflat in palma ta mereu, in aripile fluturelui, de vantul aspru zdrentuite, si chiar in culorile infinitului curcubeu. Iubire, iubire poti gasi si-n a sufletului tau armura rece, in fulgii de zapada ce-ti cad pe chip neincetat, in iarna grea, in fiecare clipa ce spre eternitate trece, si visele pe care-n urma le-ai lasat. Daca albastrul cer ti-a asezat iubire pe ploapele inchise, si obosit ai adormit sperand sa poti visa, trezeste-te, trezeste-te, zadarnic o cauti in ale tale vise, deschide ochii, e chiar in fata ta, e chiar aici.
Aş vrea, atât de mult aş dori să pot să întind mâinile şi să pot îmbrăţişa întreaga lume. Să pot îmbrăţişa orfanul, văduva şi pe cel cu inima sfâşiată. Aş vrea să fiu un medicament pentru cei care au nevoie de el. Aş vrea să mă pot juca cu micuţii copilaşi şi să uit că sunt un adult. Să uit că am datorii şi lucruri de făcut. Aş vrea să fiu casa cu un cămin cald în care să ardă focul şi să fie permanent o cană de ceai cald pentru cel care nu are casă. Pentru cel de pe drumuri. Aş vrea să pot merge de la persoană la persoană, să ma uit în ochii ei şi să-i şterg lacrimile. Aş vrea ca inima mea să fie un cămin pentru cel care caută unul. Dar cel mai mult… aş vrea ca atunci când pot oferi iubire, să o ofer. Atunci când pot oferi o vorbă bună în schimbul unei vorbe dureroase, să o fac. Aş vrea să am puterea ca atunci când primesc cineva mă răneşte, să pot zâmbi şi să-l pot iubi mai departe. Aş vrea să am răbdarea necesară şi aş vrea… să nu mai vreau. Ci, să POT!... jeanne72001
Deschizi un cufar plin de amintiri ce au o aroma, o culoare, un miros, un suras. Te lasi imbratisat de sunetul acelei amintiri, te lasi inconjurat de esenta ei. Apoi ii dai drumul, o lasi sa zboare catre cerul mintii tale, desi esti constient ca mai devreme sau mai tarziu se va intoarce din nou la tine si se va aseza linistita asupra simturilor tale, invaluindu-le in incercarea de a le amorti. Si stai acolo, luptand cu o amintire. O amintire ce invinge intotdeauna prezentul, ca un mort ce il domina mereu pe cel viu.
Un mort care lasa in urma sa o dara de distrugere, de degradare, care a avut parte de o iubire neconditionata si care incepe sa-i chinuie chiar si pe cei care nu l-au vazut vreodata. Iar cel viu este poate stupid, deoarece continua sa dea tot ce poate, da si nu cere nimic in schimb. Iti promiti tie insuti sa nu mai adaugi alte rani, doar sa le oblojesti pe cele deja existente. Simti frustrare, sa pierzi in fata unui mort, intotdeauna si oricum. Un mort care exista doar cand iti amintesti de el.
O poveste ce poate nici nu exista, reala sau poate inventata de atatia si de nimeni in acelasi timp, acolo unde ceva mort de atata vreme este mai important decat ceva viu. Si incepi sa crezi ca doar o amintire poate invinge o alta amintire.
Buna dimineata!
"Oare toti barbatii iubesc femeile? Cred ca un barbat iubeste o femeie atunci cand ii vorbeste deschis, cand discuta cu ea toate problemele pe care le are, chiar si cele prin care a trecut inainte de a o gasi pe ea pe care o considera femeia iubita. A iubi o femeie nu inseamna numai relatia intima dintre cei doi ci inseamna incredere, respect si poate nu in ultimul rand refugiul fata de viata tumultoasa, de problemele zilnice, de neincrederea in cei din jur, de insuccesele mici sau mari.Sau unii care au fost dezamagiti in prima sau a doua dragoste (relatie) se razbuna pe urmatoarele femei din viata lor spunandu-le povesti de iubire inchipuita? Am intalnit barbati care promit femeilor marea cu sarea, care-si declara iubirea fata de ele in cuvinte frumoase iar dupa ce obtin de fapt ceea ce vor se schimba radical sau chiar ies cu lasitate din aceea relatie. Poate gresesc, dar majoritatea barbatilor nu iubesc femeile ci vor doar sa-si demonstreze lor insisi cat de virili sunt si sa-si completeze cat mai mult lista de femei "cucerite". De cele mai multe ori sexul se confunda cu iubirea."
Albe versuri scrise cu lipsuri de clape bătute sau puse aiurea şi fără sens, pot fi destinul oprit la porţile clipelor importante? De ce nu pot da răspunsuri la întrebări care par doar a fi deşarte?
Eu şi ei. Ei sunt oare, nume care sunt după porţi ascunse în invizibil cu adrese necunoscute sau toţi pe o listă de adresă necunoscută mie? Poate fi destin pe drum de timp pentru mine, poate înşelător şi fără întoarcere.Eu, separat pot fi izolare, abandon, retragere în faţa inexorabilei dorinţe de unicitate a unor divizibilităţi pe orbite ce vor să fie separate. Mă vor face să devin, un departe ce nu poate fi aproape niciodată, pentru a dispare undeva în infinit. Sunt un mic infinit de nimic şi mă doare. Sunt aici de unde am plecat! Împărtăşind şi dăruind oare, dai sau ţi se ia? Dacă baţi fierul timpului arătând greşeli de construcţie, poţi fi vinovat sau are sens să faci zbatere din asta?O clipă între ora patru şi cinci, dinspre miez de noapte spre dimineaţă cenuşie în amintiri de seară face primăvara fără flori. Omoară răsăritul şi întunecă lumina zilei. Litere negre scrise în alb, mă omoară cu naşterea lor înşiruită şi deja uitată în fapt de demult. Timpul trece şi lasă în urmă colb de praf, uitare peste ce suntem şi am fost. Nu existăm decât în iluzia trecutului, a duratei în elementele ei principale pe care o numim fragment sau felie de timp. Unii pot fi dumnezeire şi răscolesc trecutul, uitandu-se la unii din noi care poate am fost ceva în el şi pentru el, ca element de continuitate într-o zbatere de a fi nedivizibili şi continuatori.Vom fi separaţi în lumea împărţită în două. Cei ce vor să fie întuneric fără lumină şi cei ce vor să fie lumină fără întuneric. Cei din întuneric vor fi singuri şi separati, în lumi separate, ei separaţi, pentru ca întunericul nu uneşte decat întuneric. Cei în lumină sunt împreună, vor fi împreună, făcând parte din separaţiile drumului de timp pe acelaşi drum. În fiecare an, renaşterea este încercarea curăţirii drumului spre viitor.Prin trecere, timpul rămane să sedimenteze clipe ale prezentului, în entităţi separate de întuneric, în grupuri de suflete unite întru lumina viitoarei renaşteri. În unul sa fim toţi şi toţi în unul!
Dumnezeu în drum de lumină prin ea şi către ea, ne duce şi doar prin lumină dobândim unirea sufletelor spre viitor – TOT din lumina cunoaşterii, pentru că lumina este un întreg, un TOT al bucuriei!jeanne72001
La infinit de orizonturi si dincolo de ele, privim cu lacrimi de bucurie sau tristete,dorindu-ne sa intrezarim un dulce vis, o reala speranta! Fiecare dintre noi,am trait poate un cosmar sau poate o bucurie imensa;o pierdere a celui drag,sau o poveste de dragoste.....dar atunci cand finalul a fost cutremurator,nu am avut puterea poate, sa ne ridicam si s-o luam pe un alt drum,spre un nou inceput....Au fost clipe de durere in vietile noastre si poate ca nimeni nu ne-a fost alaturi,dar,sunt convins
ca fiecare dintre noi,am privit spre cer implorand speranta!Am stiut in adancul nostru, ca numai DUMNEZEU este un adevarat si loial PRIETEN;cel care niciodata nu ne-a parasit si n-o va face vreodata!...EL ne-a aratat calea luminii.....doar EL ne-a presarat VISELE...si numai EL a pus stropi de SPERANTA in sufletele noastre!!Cred in vise si sperante;cred in iubiri absolute;eu cred in DIVINITATE,fara de care am fi doar simpli roboti fara sentimente,fara...VI SE....fara...SPERANTE! Prieten drag,nu-ti spun sa crezi si tu,ci doar ma rog sa lasi deschisa poarta sufletului pt a primi si simti,tot ce-i mai frumos si bun pt tine!!
Magia noptii, intarita de adierea vantului ce anima frenetic frunzele intr-un dans ce parea a fi un ritual, intensitatea sentimentelor noastre, toate acestea... faceau parte dintr-o poveste, din lumea magica a visului si armoniei, in care noi, in pasi celesti am pogorat pe-o parghie de matase sa intarim armonia acelui tablou conturat in culorile noptii.
Perdeaua instelata a noptii se asterne iara peste noi inganand in surdina povesti desprinse din viata noasta. Daca suntem atenti vom auzi glasul lunii care intoneaza in feeria indescriptibila poveste a mea...jeanne72001
Postări
